În căutare de … mine

Cum am ajuns eu să fiu jurnalist? Habar nu am! Nu m-am vazut niciodată în postură de mare om de creaţie. Nu am scris nimic niciodată până la facultate. Nu am ţinut jurnale în care sa-mi înşir viaţa. Vreau să ajung la ideea că, spre deosebire de colegii mei de la jurnalism (USM) nu am pus cuvinte pe foi, şi nu m-am avântat în tot felul de emisiuni radiofonice, ziare de liceu sau prin televiziuni.
Din contra, eu o duceam bine cu cifrele. Şi pictura am facut…cândva..demult. Pe atunci mă vedeam designer. După a 12-a am vrut să ma fac arhitectă.

Mama a fost mai insistentă, aşa că m-am făcut jurnalistă. Paradoxal dar îmi place ce fac. Normal că sunt zile în care îmi urăsc profesia, în care îmi vine să îmi i-au  lumea în cap. Atunci îmi zic “De ce dreq nu am aplicat la economie, să stau în birou de la 8 la 18 şi să plec liniştită acasă. Să nu tre să mi se întindă ziua de muncă 12 sau chiar 20 de ore. Să nu trebuiască să nasc idei de ştiri “.

Senzaţia trece ca şi cum ai lua-o cu mâna când reuşesc să fac ceva de care să fiu mulţumită. Da, sunt şi zile proaste dar, ceea ce fac împreună cu colegii mei, (care tre să recunosc mi-au devenit deja a doua familie, cu care petrec cred că mai mult timp decât cu prima   ) este ceea ce vreu să fac eu. Şi dacă nu aud un “Bambi” (ăsta este numele meu din redacţie ) pentru ochi) de dimineaţă, parcă nu sunt eu.

Nu am uitat de arhitectură. O fac şi pe asta, când am timp , acu nu am timp nici pentru mâncat, uneori.

Îmi place de această ipostază a vieţii mele.

În aşteptarea….Moşului

E 31 decembrie, aproape seara, Moşu nu a venit. Aştept. Vreau sa fug la shopping. Dacă Moşu are dubii şi încă e indecis în privinţa cadoului, sunt buna şi pot sa-i sugerez câteva. Vreau Nina Ricci, Love in Paris, am pus ochiul pe un set de lenjerie sau un pup la miez de noapte.

La Mulţi Ani!!! And a Happy New Year!

2009 … în gânduri

Cam aşa arată tot ce am trăit în 2009. OK, nu chiar tot, a mai rămas şi în culise câte ceva. Concluzie: multe greşeli ortografice…asta pentru că au fost scrise în grabă şi de la telefonul mobil. Nu e o scuza..dar…

recovering …

Da, îmi revin. Încet. Mai încet decât melcul. Dar merci şi pentru asta.
E greu? Straniu, dar nu pe atât pe cât mă aşteptam. Devin AS în a trece peste despărţiri.
Sau poate e din cauza lucrului? Mult lucru totdeauna ajută. Dar nu vreau să mă transform într-o maşină. Deşi, asta fac acum, sunt o maşină programată. Trăiesc între job şi casă, între permanenta dorinţă de a dormi şi sentimentul de foame.
Am aruncat tot din inimă în ultimul sertar. Nu vreau să le scot.. nu-mi tre.
Cea mai mare dorinţă a mea este să doooorrrmmm, muuultt, să ma trezesc dimineaţa, fără grabă, cu somnul împlinit, să vorbesc.
Seara când să vin acasă, să mă opresc în loc, să privesc împrejur…. azi ningea frumos, aproape Dumnezeesc, când veneam acasă. Nu m-am oprit, era frig, şi mai era şi foamea asta.
Vreau să fiu alintată, dar nu vreau să mă sâcâie cineva la cap. Iar nu ştiu ce vreau…

Forfotă în media moldovenească

Vreau sa înţeleg şi eu ce se întâmplă. De ceva timp a început să mişune jurnalismul moldoivenesc, adică jurnaliştii. Ştiam de mai înainte ce şi cum, dar în lipsa mea s-a cam întors totul cu picioarele în sus.
De fapt migraţia de la o instituţie la alta a început de mai demult, chiar şi persoana mea a primit mai multe solicitari de angajare. Îmi amintesc de Jurnaltv care a început sa strângă tot ca buretele din chiuvetă, dar care s-a dovedit a fi prea lent, aşa că românii le-au luat-o înainte.
Interesant e ca un angajator “va rupe” toate celelate posturi deja existente. Din auzite, cel putin câte 2 reporteri sau … migrează spre RealitateaTV. Se crează impresia că asta va deveni un mega proiect care va absorbi chiar şi publicul obişnuit cu bumbunelele de la M1.
Bine sau rău (deşi cred ca asta poate aduce doar bine pentru jurnalişti şi poate spori calitatea mediei md), asta e semn de concurenţă, ceea ce la noi nu a fost niciodată.